Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Candidații PRU: “Celelalte partide să se pregătească de o surpriză duminică”!
Florin Răchitan  - Vineri, 9 Decembrie 2016

Candidații Organizației Județene a Partidului România Unită au susținut vineri ultima conferință de presă din această campanie electorală, dorind să le mulțumească sătmărenilor pentru feed-back-ul impresionant, care i-a uimit și pe ei.

”Am crescut de la o zi la alta și am constatat că existența unui partid ca al nostru la Satu Mare este foarte importantă. Acest lucru se vede în modul de manifestare al oamenilor atunci când folosim termeni precum Uniți pentru Satu Mare sau România Unită, foarte apreciați deoarece în spatele acestor cuvinte există adevăruri și probleme pe care noi, românii, trebuie să le rezolvăm” - a declarat președintele PRU Satu Mare și candidat al acestei formațiuni politice pentru Camera Deputaților, Vasile Ciocan.  

”Noi suntem un partid naționalist, vrem și urmărim lucruri pe care alte partide le gândesc, dar nu îndrăznesc să le spună. Este foarte grav că nu poți spune ce gândești și să fim puși în situația în care statul vecin, Ungaria, nu ne respectă. Am văzut cum reprezentanții partidelor politice au sărit să atace vizita premierului maghiar la Satu Mare, însă cu totul alta este problema adevărată, pe care nu au sesizat-o acești domni. Trebuia să avem în atenție faptul că noi cu Ungaria avem un tratat de bună vecinătate și în preambulul acestuia se arată că părțile se obligă să se respecte reciproc. Acest lucru nu se respectă și față de acest lucru trebuia să aibă o atitudine imediată instituțiile statului care au competență.

Afirmăm că Ungaria nu respectă simbolurile României. Nu numai premierul țării vecine a avut o reacție lipsită de diplomație, dar nici reprezentanții UDMR Satu Mare nu respectă drapelul României. Acesta fost dat jos de pe Palatul Administrativ după numai o zi, pe motiv că suflă vântul. Foarte interesant că în toți anii de până acum se pare că nu a suflat vântul, iar drapelul național a fluturat pe Palatul Administrativ chiar timp de luni de zile. Este a doua oară când primarul orașului Satu Mare se prezintă în fața unui oficial de rang înalt, fie că vorbim de președintele României sau de premierul Ungariei, fără să aibă eșarfă tricoloră pe el. Să înțelegem că acest lucru deranjează sau că are o reacție de respingere a acestui simbol?”
– s-a întrebat președintele PRU.

Totodată, el a lansat și un atac împotriva Uniunii Salvați România, pe care o consideră un instrument al actualului guvern și al președintelui pentru a-și consolida puterea, fiind aduși nu mai puțin de 25 cetățeni străini să candideze pe listele acestui partid la alegerile parlamentare, în opinia sa cu scopul de servi interesele oculte gestionate de miliardarul american George Soros.

La rândul ei, candidata PRU la Senat, Florica Marchiș, a făcut un apel către toți sătmărenii să iasă duminică la vot, deoarece pentru acest drept și-au dat viața mulți concetățeni ai noștri și nu ar trebui să uităm acest lucru.  

De asemenea, un alt reprezentant al PRU, Florin Gavriș, a atenționat celelalte partide, care desconsideră acum PRU, incluzându-l în categoria partidulețelor, că ar fi cazul să se pregătească pentru o surpriză de proporții, duminică.

Tags: pru  mesaj  final  campanie  
3296 vizite
Distribuie pe